Ieri am primit cartea lui Gabriel, pe care am câştigat-o la concursul organizat cu ocazia lansării, împreună cu o sumă de 50 de lei care n-a mai ajuns, thanks to Poşta Română unde se fură din colete ca din codru. Iniţial am răsfoit cartea, şi am observat că cei 50 de lei lipseau. Ştiind destule cazuri cu colete incomplete sau chiar golite de poştaşii noştri, i-am trimis mail lui Gabi şi l-am întrebat dacă a mai trimis şi bănuţii, sperând la un răspuns negativ. Din păcate, el îi trimisese, dar plicul l-am primit semi-desfăcut, deci explicaţia este clară, şi la fel şi concluzia: fuck Poşta Română, mergeţi pe firmele de curierat private de acum.

Acum vreau să vorbesc despre carte, pe care am citit-o aproape instant. Chiar vă recomand să o comandaţi, suma de 20 de lei este modică şi se merită 110%.
Iniţial am crezut că am să văd acolo doar peripeţiile unui adolescent licean, însă am fost plăcut surprinsă să văd poveşti încă din clasa 1, pasaje moralizatoare, şi un scris curat, clar, savuros şi atrăgător. Un limbaj accesibil oricui, dar totuşi idei profunde şi mature, rar întâlnite la un proaspăt absolvent de liceu.
Din perspectiva mea, firul roşu al cărţii s-a bazat în principal pe un cuvânt cheie: Cuvântul. Se pare că Iosazaurul chiar are o pasiune pentru cuvinte, stăpâneşte arta îmbinării lor, şi cel mai important, crede în puterea lor… citez: Cuvântul poate ucide. Ca să continui un pic ideea, aşa cum ucide, cuvântul te poate trezi la viaţă. A trezit-o şi pe Mira, persoana cu două picioare şi doi ochi, dintre care unul poziţionat mai sus decât celălalt, care a făcut gestul înjositor de a-şi cere scuze în faţa unui elev. Ea, doamna cu catalogul. Bravo!

Ca să concluzionez, mi-a plăcut mult. Am rămas surprinsă şi nu prea de întâmplările relatate, pentru că într-o măsură mai mare sau mai mică, le-am văzut, le-am trăit şi eu. Şi cu siguranţă nu numai eu. Se pare că nedreptăţi în sistem se fac peste tot… nu doar în Iaşi, nu doar în Lugoj. Profesori nepregătiţi, discriminări, oameni fără scrupule care fac abuz cu nesimţire de puterea dată de un catalog şi-un stilou. Persoane care sunt chipurile instruite să facă om din tine, dar care ele însele, cu greu pot fi denumite “oameni”. Puterea de a te ridica şi de a spune Stop, de a te exprima şi de a ataca la rândul tău te poate costa doar media la purtare în cazul fericit al lui Gabi… alteori, mai mult pierzi decât câştigi, pentru că puţini sunt capabili să audă adevărul spus cu voce tare, chiar dacă sunt conştienţi de el. Şi totuşi, când mergi acasă şi pui capul pe pernă, într-adevăr simţi că ai făcut un pas înainte.

Felicitări din nou pentru carte!
Mai multe detalii despre întâmplările relatate nu vă dau, că stric apoi tot farmecul. Dar cu siguranţă, unele vă vor şoca, altele vă vor scoate cel puţin un zâmbet. Recomand cu căldură!

Click ca să înțelegi ce vreau să debitez în articol, altfel treci peste.

Așa, deci. Gabriel, sau Gabi, sau Găbrelu, actual adolescent și viitor pensionar cum el însuși se descrie, face un pas la care mulți visează (da, da, și eu), dar puțini îndrăznesc să îl facă (da, da, nici eu) – lansează o carte.  Având în vedere că singurul articol pe care i l-am citit pe blog este ultimul peste care am dat din întâmplare + pagina Despre și prezentarea cărții, îmi încerc norocul făcând totodată și introducerea (de fapt reintroducerea) mea pe blog, căci l-am abandonat complet, ca o leneșă ce sunt.

Copertă reprezentativă, titlu relevant,  descriere concludentă – autobiografie?! Poate. Și încă una care pare destul de savuroasă și interesantă. De ce? Pentru că e autobiografia celor douășpe clase prin care toți trecem, unii mai ușor, alții mai târâș-grăbiș. Și totuși, de ce? Pentru că autorul e din tabăra noastră, pentru că la fel ca mine, sau ca tine, a fost măcar o dată pe punctul de a fi exmatriculat,   a vizitat măcar o dată cabinetul directorului  (și evident nu din proprie inițiativă), a avut cel puțin o altercație cu un profesor sictirit, a corupt măcar o dată întreaga clasă să bea o bere la cafeneaua de lângă școală în timpul orei de mate.

Nu vorbim aici de o altă descriere plicticoasă și ipocrită a anilor de liceu (citez: cei mai frumoși ani ai adolescenței) făcută de vreun prof insipid, ci despre o experiență proprie, actuală și universală a adolescentului de astăzi – deseori plictisit de școală, rebel și cu idei fixe, inteligent dar doar când vrea, interesat doar de ceea ce îi place, preocupat pentru propriul viitor, gânditor notoriu (sau fumător notoriu), dar întotdeauna profitând de fiecare moment și trăind fiecare peripeție la maximum… pentru că așa-s adolescenții: unii singuratici, alții neînțeleși de nimeni, alții petrecăreți, dar cu siguranță toți știu să trăiască intens fiecare clipă (carpe diem, ar spune profa de latină).

O carte cu peripeții suculente, bune de amintit peste ani de zile.  Mulți îngroapă anii de liceu, și în general anii din școală, într-un folder arhivat și aruncat printr-un colț al minții, pe principiul – ce a fost, a fost. Să nu omorâm prea mulți neuroni, că trecutul e trecut. Ei bine, astea-s sarea și piperul discuțiilor de peste 20 de ani cu foștii colegi sau viitori copii/nepoți, iar toate aceste peripeții trecute pe hârtie sunt … priceless!