…ar crește coeficientul de inteligență al planetei cu 10% .

Vin de la spital, am fost pentru injecția cu penicilină. Încă tremur de nervi și de toate alea, m-am pus să scriu ca să nu uit toate măgăriile care s-au întâmplat, și să pot s-o bag pe don’șoara bătrână cât mai adânc în căcat. E a doua oară când dau peste ea să îmi facă tratamentul. Și prima oară a fost sălbatică, dar mai cu bun simț, așa, dar azi a întrecut orice limită.

În urmă cu două zile mi-am pus branula în altă venă, tot la mâna stângă, pentru că cealaltă începuse să scârțâie, era iritată, și începea să mă doară când băga serul. Când am schimbat-o, am vrut  la aceeași mână că-s dreptace și nu vreau să bag ac și în mâna dreaptă.  Singura venă disponibilă la mâna stângă era una mică și anapoda, și a trebuit să îi bage o branulă galbenă. Alea galbene îs renumite că-s proaste și se înfundă imediat fiindcă-s mai mici, dar na, poate nu mi se-ntâmplă mie. Căcat. Azi dimineață s-a înfundat. Fix când eram pe tura cretinei ăleia de asistente.

Am ajuns acolo, mă pun pe pat, și începe privighetoarea să ciripesască: măi măi, da’ tot cu mama după tine vii, că mie mi-ar fi rușine la vârsta ta. Eram luată de pe somn și n-am avut timp de reacție. I-am explicat dobitoacei în schimb că stau în celălalt capăt de oraș, și oricât de dragă mi-ar fi branula galbenă, nu suntem așa bune prietene ca să mă plimb cu ea prin autobuz jumătate de oraș. Nu am voie să ies cu ea în locuri publice. Bestia s-a uitat  chiorâș la mine, probabil se aștepta să tac și să-nghit cum fac majoritatea când văd halate albe. Da domnule, și eu tremur la doctori, da’ io tremur că-s rea de sânge, mi-e frică de ace și de bisturiu, nu de omul din spatele halatului. Că nu mă impresionează cu nimic persoana ta. În fine…

A diluat ea penicilina în ser, a preparat antibioticul și a început să bage în branulă.  Inițial am simțit un puseu de căldură și apoi începuse să doară. I-am semnalat idioatei, pentru că mi-au spus toate asistentele de până atunci: în momentul în care te doare înseamnă că e ceva în neregulă cu vena, ori cu branula. Era atât de înfundată branula aia, încât nici nu putea să apese pe seringă să intre serul. Și simțeam cum mi se umflă vena aia și se răsucește de-am amețit. I-am semnalat a doua oară, vaca tot împingea în seringă. La un moment dat m-a ridicat de pe pat și m-a pus pe scaun, să aibe poziție mai bună. Încercam să fiu subtilă când o înjuram printre dinți și mă schimonoseam de durere, dar m-au observat două asistente drăguțe care îmi mai făcuseră și ele injecția, și mai era un tip asistent pe care prima oară l-am făcut boschetar, dar azi mi-a plăcut (sorry^^). Tipul a venit la vaca în halat alb și i-a spus să îmi scoată branula că nu are rost, e înfundată, și să îmi facă direct pe ac. Ca să pot sta astăzi fără nimic în venă, până diseară când vin la tratament și  o să pun alta. Replica tâmpitei:

“-Da’ de ce s-o las fără branulă?”

Băi atâta răutate nu am mai văzut… Dacă mă vezi că-s leșinată și că îmi e rău și mai am și venele păcătoase vai de capul lor, încearcă dracului să fii subtilă. Ea vroia să facă pe dracu’ în patru să îmi pună înapoi ac în venă, ca să nu scap eu așa ușor.

În momentul în care s-a prins și al 5-lea cap din cameră că branula mea e înfundată și degeaba împinge, a scos seringa, a tras cu o singură mână de leucoplast și a scos-o… efectiv, a smuls-o. Mi-a țâșnit sângele pe halatul ei, și știți ce-a zis?

“-Vezi că este niște vată pe măsuță, bag-o în spirt și pune-o la mână.”

Îmi pare atât de rău că mie mi se rupe filmul când văd sânge… cred că eram în stare să o iau la bătaie. Asistentul s-a mișcat rapid în schimb, a pus spirt și m-a ținut de mână cât mi-a făcut aia injecția. Când să bage branula nouă, a  înțepat vreo două vene care cică nu erau bune. Pun pariu că aia a fost distracția ei de fapt, să mă-nțepe cât mai des, că am îndrăznit să-i știrbesc autoritatea. După ce-a terminat, m-am ridicat fără să spun nici mulțumesc, nici pupă-mă-n dos. Am dat bună ziua celorlalți și-am plecat.

Poate pentru alții pare o nimica-toată, însă nu așa te porți cu pacientul. În timp ce bagi acul în venă, nu te oprești pe drum să le povestești prietenelor tale cum  e durerea adevărată când FEȚI (că pe tine nu  știu care te-a păcălit c-ai născut; femeile nasc, tu ai fătat), și că fetele din ziua de azi îs mofturoase și alintate. Pe deasupra, nu sugrumi vena cu unghiile când pui bandajele, nu smulgi acul când îl scoți, și așa mai departe.

În general, am prins asistente drăguțe. Întotdeauna le-am lăsat la sfârșit o mică atenție în buzunar…. o sumă modică, dar probabil că de la mine, de la altul, se adună ceva pe zi. Ăsteia am să-i las data viitoare două palme peste ochi dacă o mai prind. Să nu mai menționez de faptul că mi-a cerut seringi, penicilină și bandaje dacă vreau să mai continui tratamentul… Oricum mi le aduceam, că nu le folosesc pe cele din spital, dar felul în care a pus problema m-a dezgustat.

Domnișoară care zici că ai fost ca mine și eu n-am fost ca tine, din partea mea…. cel mai sincer “dă-te dracu”  . Data viitoare o să fiu atentă să-ți rețin și numele, poate-ți fac reclamă.

Dragii mei, m-am întors. Nu am murit. De fapt am fost moartă pentru trei zile, da’  văd că a treia zi îmi revin. Sounds familiar, hah? Am fost la mare, la munte, dar asta vă povestesc când îmi revin de tot și pot să-mi folosesc ambele mâini la tastatură (și nu numai, că nici să-mbrac nu pot singură).

Să vă povestesc toată șmecheria. M-am întors de la mare sâmbătă, și eram chiar OK, chiar dacă super obosită… Duminică dimineață m-am trezit moartă. Serios, știu cum sună dar alt cuvânt nu găsesc. O durere-n gât care se ducea spre urechi și dinți și în decurs de două ore mi-a acaparat tot capul, pe care nu-l mai puteam ține pe umeri. M-am păcălit cu Strepsils, dar n-a mers. Și asta pentru că nu puteam să îmi înghit nici propria salivă, d-apăi să sug o dobitocenie din aia. Am stat așa o zi întreagă, fără să pun gura pe apă sau mâncare. Orice, să evit spitalul, că eu leșin numai când văd halat alb în fața mea. La ora 24:00 n-am mai suportat și-am trezit-o pe maicămea să mă ducă la spital… unde-am dat de-un doctor drăguț cu halat verde și-am răsuflat ușurată.

S-a uitat ăla în gâtul meu cu chiu cu vai că nu puteam să deschid gura nici cât să mi se vadă dinții. Mama îi explica nervoasă că numai eu puteam să fac roșu-n gât pe canicula asta. Tipul tânăr fiind, se uită la mine semi-leșinată ținându-mă de halatul lui, și face spre mama: Cucoană, uite-aici- ăsta nu-i roșu- gât, ăsta-i galben. Are puroi pe amigdale care, apropo, sunt cât o minge de tenis fiecare, și e viroză sezonieră, chestia asta nu se întâmplă iarna.   A băut rece. Și e sensibilă.

Cât urăsc eu doctorii, p-ăsta l-am iubit. Eu nu puteam să-i explic asta cucoanei nervoase că eram moartă, da’  el i-a zis-o pentru mine. Bine, poate că eu aș mai fi adăugat câteva apelative gen “sălbatico” sau “tacă-ți fleanca”, dar a fost bine și-așa.

Mai pe scurt, am început tratament intravenos cu penincilină, am o branulă albstră în mâna stângă pe care o țin inertă pe lângă corp ca să nu explodeze vena (da, da, toți doctorii m-au rugat să mișc mâna că nu-i bai, da’ eu-s paranoia și mai bine nu) . Astăzi, marți, am băut primul pahar cu apă după trei zile de chin, pot să înghit fără să urlu de durere, dar încă nu mă ating de mâncare. Trebuie să mai stau 5 zile cu șmecheria asta albastră în venă, și să mă plimb pe la spital o dată la doișpe ore pentru înc-o doză ( ce fain sună:)) ) de penicilină.

Când o să pot băga mâna inertă în tastatură, vă povestesc și ce-am făcut în concediu. Apropo, se poate sparge vena de la branulă? Nu de alta, dar deja nu-mi mai simt mâna…:))