Voi aţi văzut asta?

Ştiu că e destul de vechi clipul, de prin aprilie. Şi mai ştiu şi că Găguţa are muulte antecedente cu căzăturile pe scenă, că doar ea e fericita care primeşte drepturile de autor pentru şenilele minune (mie-mi par instrumente misogine de tortură, but whatever) pe care le poartă cu atâta graţie. Mai sunt şi unii care abia îşi ţin echilibrul în teneşi (ca mine), have mercy! Mă dezechilibrez doar când o văd.

Revenind, vroiam să vorbesc despre căzătura din clip. Asta chiar a fost serioasă. Adică s-a mai împiedicat ea, hop ţop în nas, şi-a mai dat cu stângu-n dreptu’, după care s-a ridicat şi a încercat să integreze bufnitura în coregrafie. Dar acum? Adică… pici de pe un pian, îţi cade fundul sub el, picioarele rămân cocoţate sus, capul ţi se izbeşte de clape, iar tu te ridici în genunchi şi începi să cânţi? Nu ştiu, mie una mi se pare penibil. Şi dacă sunteţi un pic atenţi, în timp ce căpşorul i se prelingea cu graţie pe sub pian, ea ducea în continuare microfonul la gură. Asta da perseverenţă!

Adică da, tot respectul că a mai putut dracului să se ridice, că eu îmi rupeam gâtul dacă mă duceam aşa… Dar să te ridici şi să cânţi face momentul penibil. Toţi care cad se ridică şi continuă, şi nu înţeleg de ce. Mai bine opreşti 2 minute melodia şi faci un pic haz de necaz, dai vina pe pantofi, pe băutură sau pe reflectoare, faci publicul să râdă şi continui. Să te prefaci că nu ai nimic când tu ţi-ai îndoit coloana la 0 grade, what the fuck!? =]

Zic şi eu…

Iulian mi-a plasat prima leapşă, intitulată EDC. Every day carry… care-s lucrurile pe care le iei tot timpul după tine?

Interesantă ideea. Am făcut o poză cu ce aveam rămas în geantă de zilele trecute:

S-o luăm dinspre stânga:

1. Şerveţele Zewa + şerveţele pentru ochelari. Din păcate deobicei nu prea le am la mine… acum s-a nimerit.

2. Portofelul… câteva cărţi de vizită, buletin şi cardul de alocaţie. Bani?! De unde?

3.  Cheia. Nu sunt genul de om care are ‘enşpe mii de breloace la cheie, din simplu motiv că mereu o pierd. Şi de cele mai multe ori o iau cu mine când nu-i nevoie, şi o uit în casă când rămân singură… şi uite-aşa şterg praful de pe casa scării până sare mama în ajutor.

4. Ochelari de soare. Sunt uitaţi de mult în geantă, ar fi timpul să îi scot.

5. Telefon Samsung + căşti Nokia = combinaţie descoperită din greşeală. Chiar se potrivesc.

6. Acum vine partea neinteresantă pentru băieţi… un fond de ten şi un ruj, o trusă de machiaj pe care o port după mine pentru că are oglindă, şi câteva bobby pins pentru orice eventualitate…

^_^ That’s it. Am o geantă mică şi neîncăpătoare. Ar fi fost ceva mai multe, cu siguranţă!

Pasez leapşa laaa oricine vrea să o facă, dar trebuie să dăm şi câteva nume, deci… Lor3dana, n-ai mai scris de mult! Iulia?  Şiii harry!

Click     Read More.

Read more »

Aşa. Welcome back tehnologie in my life.  Zilele astea am învăţat pe de rost reclamele la tv, emisiunile de pe Kanal D (ruşinos, ştiu, haha) Prima, etc. Şi la un moment dat, prinsă în subiect şi în firul acţiunii, chiar începeam să mă enervez când dădea reclamă. Şi schimbam de pe Kanal D pe Prima. Unde tot reclamă era. De pe Prima, pe ProTV. Tot reclamă.

Şi s-a aprins beculeţul. Ăştia cu reclamele îs şmecheri. Ei le difuzează pe aproape toate posturile, la aceleaşi intervale de timp. Adicătelea, de ce să le pună consecutiv, ca să poţi să scapi de ele? Nuuuu, hai să facem o conspiraţiune şmecheră şi să le punem pe toate o dată, că doar-doar şi poate-poate prostim pe cineva să plece urechea şi chiar să le asculte. Inteligentă treabă. Nu ştiu cât de nouă e descoperirea asta, dar eu abia acum m-am prins. =]

Da’ puţin de tot, sper că nu mai mult de 2 zile.

Placa mea video mi-a setat definitiv şi irevocabil monitorul de 1440*900 pe rezoluţie de 800*600,   color quality de 4 bit şi o mulţime de dungi orizontale şi verticale colorate în verde, roşu, gri şi galben se bălăngăne acum pe ecran, aşa că dacă mănânc litere sau încurc taste – iegzistă o explicaţie: nu văd niciun căcat din ce scriu acum.

Acuma’ am să duc unitatea la un nene care cică se pricepe şi care m-a stors de verzişori de fiecare dată când mi s-a stricat ceva din PC suficient de serios încât să nu pot repara singură.  Aşa o să se întâmple şi acum, desigur, dar dau oricât… vreau să văd din nou.

De-asta nici n-am fost prea activă în ultimele zile pe site-urile din blogroll, nu de alta dar mi se restartează Opera suficient de des încât să nu apuc să apăs Post Comment după ce am scris câteva rânduri pline de inteligenţă.:)) Mă revanşez când îmi primesc unitatea înapoi, promit!

Vă pup, să fiţi cuminţi. ^__^

Cred că toate avem problema asta. Cine n-a dat până acum de frizeriţe cu exces de personalitate care nu dau doi bani pe cerinţele tale şi intră fără milă în părul la care ţii atât de mult? De câte ori n-aţi ieşit efectiv ciopârţite de la salon? Eu am păţit-o de absolut fiecare dată. Fără excepţie. De-aia am început să devin o mică hairstylistă şi să mă tund singurică.

Doar că în ultimul timp, părul meu era răvăşit. Din bob-ul asimetric de altă dată mai rămăsese doar o claie de păr ars, despicat la vârfuri, fără nicio formă. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am mers la Ştefan Art (în Alexandru, lângă Familial – pentru cunoscători). Ştiam că tipul care deţine salonul, sau manager ce o fi el, Vali, tunde foarte bine. Mulţi mi-au spus că se pricepe. Speram să îl prind pe el, şi l-am prins.

Am ajuns, a încercat el să îmi pulverizeze nu ştiu ce chestie prin păr ca să îl umezească, dar în cele din urmă m-a spălat pe tot capul ca să nu mă tragă de păr. Deşi îi spusesem să nu o facă… mi-a spus că nu mă va costa nimic, că doar îşi uşurează treaba. Mi-a aplicat şi ceva tratament, cred, că acum am părul mai descâlcit decât când m-am născut. =]Şi dă-i cu tunsul. I-am specificat că nu vreau să renunţ prea mult din lungime că şi aşa e scurt, şi vreau să îl las să crească. Vroiam doar să îi dau o formă, şi să iau ce e ars din el.

Mă întoarce tipul cu spatele la oglindă şi mă  pune să aplec capul, stând cu coatele pe genunchi. Ciudat. Execut. Vedeam şuviţe imense de păr cum zburau din podoaba mea capilară şi-aşa nu foarte bogată. Un alt tip stătea pe lângă mine, şi am dedus că poate vrea să înveţe meserie. Toate frizeriţele de lângă se uitau spre mine cu un interes ieşit din comun… mi-am zis că e clar, şi ele s-au speriat de ce o să iasă. Termină omul cam în 5 miunte (sau chiar mai puţin). Mă întoarce spre oglindă, îmi filează un pic bretonul…

Şi… gata?! Nu se vedea mare lucru că părul era ud. Şi începe să îl usuce. Începuse să prindă formă. Fraţilor, era fix ce vroiam. E singura persoană care nu şi-a bătut joc de părul meu, care mi-a luat din lungime FIX cât am vrut… n-am cuvinte. Spre final, când îmi aranja bretonul, mă întreabă zâmbind dacă îmi place.

Deobicei răspund cu da din politeţe, chiar dacă îmi vine să mă urc pe pereţi de nervi. Ăsta a fost primul DA din suflet. Şi începe să râdă. Şi tipul de lângă, care a stat lipit de mine pe tot parcursul ăsta, începe să râdă şi el. Se uită unul la altul şi tipul respectiv îl întreabă pe Vali:

-Băi, îi spunem?

-Mnu, nu ştiu ce să zic.

-Să-mi ziceţi ce?

Vali foarte nonşalant şi zâmbăreţ:

-Te-am tuns cu ochii închişi.

Şoc. Şoc.

-Nu te cred.

Şi tipul de lângă scoate telefonul şi îmi arată. Cât am stat eu cu capul în jos şi bărbia-ntre genunchi, el filmase toată şmecheria. Omul mă tundea cu ochii închişi fluierând.

Uite cine ştie meserie. Vă recomand, sincer, go for it. Preţurile sunt super acceptabile.  E singurul om care m-a convins că pot să mă las de meserie şi să mă las pe mâna lui… Mi-a spus că face asta de atâta timp, încât e instinct.  Am renunţat să mă mai tund singură, acasă.

Care are probleme grave cu pancreasul,rinichii, glicemia, inima, articulaţiile, ficatul, colesterolul, ovarele, sistemul digestiv făcut praf.
Da, cam astea sunt probleme majore, pe lângă alergii la praf, mucegai, câini, probleme de respiraţie, sistem imunitar deficitar, coloană strâmbă, activitate cerebrală deficitară (gosh, acum când scriu îmi pică fisa că tipa mi-a insinuat că-s un pic tută şi nu gândesc prea mult), anxietate, probleme de circulaţie… Uhm, cred că le-am menţionat pe toate.

Da, cam astea-s problemele depistate după ce am făcut un control cu biorezonanţă. Acuma stau şi eu şi mă întreb: cum ar putea o persoană care are absolut fiecare organ din corp avariat, să stea acum în cur pe scaun şi să scrie şi un articol ironic la adresa multitudinii de boli pe care le are?!
Băi, e jale cu mine. Ar trebui să fiu dracului moartă la pat, şi mama la capul meu pregătită să îmi aprindă lumânarea.

Nu spun nu medicinei alternative, doamne fereşte. Dar parcă sună mult prea frumos… să îţi pui nişte electrozi la mâini, picioare şi cap, şi să afli toate bolile pe care le ai, şi cele la care eşti predispus. Asta ar însemna adio ace, adio operaţii, huh? Nu spun nu, bioenergia există, şi poţi afla anumite lucruri despre corpul tău cu ajutorul ei. Dar de aici, la a pretinde că fiecare organ din corp are piticii lui şi că trebuie să iei un pumn de pastile pe zi ca să nu mori, e cale lungă nene.

Apropo, costurile pentru o cură de 30 de zile cu pastilele recomandate de doamna doctor wanna be, costă doar 150 de lei… acceptabil? Trebuie să fac cură de 90 de zile… Tot acceptabil? O dată la 30 de zile trebuie să fac câte un nou control cu biorezonanţă în valoare de 100 de lei; parcă nu mai e aşa de acceptabil.

A mai încercat cineva şmecheria asta? Poate sunt eu bătută în cap, dar pe lângă faptul că mi s-au spus numai banalităţi, idei vagi şi aproape valabile la oricine, m-a şi băgat în sperieţi când mi-a zis că-s predispusă la boli de creier. Adicătelea am să fiu senilă pe la 60 de ani. Du-ti băi de-aici. Mi-am pus trei metale pe cap şi-ai dat un click pe laptop şi ai senzaţia că te cred?

Vreau şi eu nişte păreri. Aţi încercat? E adevărat? Nu de alta, dar nu mă simt bolnavă chiar deloc.

Ieri am primit cartea lui Gabriel, pe care am câştigat-o la concursul organizat cu ocazia lansării, împreună cu o sumă de 50 de lei care n-a mai ajuns, thanks to Poşta Română unde se fură din colete ca din codru. Iniţial am răsfoit cartea, şi am observat că cei 50 de lei lipseau. Ştiind destule cazuri cu colete incomplete sau chiar golite de poştaşii noştri, i-am trimis mail lui Gabi şi l-am întrebat dacă a mai trimis şi bănuţii, sperând la un răspuns negativ. Din păcate, el îi trimisese, dar plicul l-am primit semi-desfăcut, deci explicaţia este clară, şi la fel şi concluzia: fuck Poşta Română, mergeţi pe firmele de curierat private de acum.

Acum vreau să vorbesc despre carte, pe care am citit-o aproape instant. Chiar vă recomand să o comandaţi, suma de 20 de lei este modică şi se merită 110%.
Iniţial am crezut că am să văd acolo doar peripeţiile unui adolescent licean, însă am fost plăcut surprinsă să văd poveşti încă din clasa 1, pasaje moralizatoare, şi un scris curat, clar, savuros şi atrăgător. Un limbaj accesibil oricui, dar totuşi idei profunde şi mature, rar întâlnite la un proaspăt absolvent de liceu.
Din perspectiva mea, firul roşu al cărţii s-a bazat în principal pe un cuvânt cheie: Cuvântul. Se pare că Iosazaurul chiar are o pasiune pentru cuvinte, stăpâneşte arta îmbinării lor, şi cel mai important, crede în puterea lor… citez: Cuvântul poate ucide. Ca să continui un pic ideea, aşa cum ucide, cuvântul te poate trezi la viaţă. A trezit-o şi pe Mira, persoana cu două picioare şi doi ochi, dintre care unul poziţionat mai sus decât celălalt, care a făcut gestul înjositor de a-şi cere scuze în faţa unui elev. Ea, doamna cu catalogul. Bravo!

Ca să concluzionez, mi-a plăcut mult. Am rămas surprinsă şi nu prea de întâmplările relatate, pentru că într-o măsură mai mare sau mai mică, le-am văzut, le-am trăit şi eu. Şi cu siguranţă nu numai eu. Se pare că nedreptăţi în sistem se fac peste tot… nu doar în Iaşi, nu doar în Lugoj. Profesori nepregătiţi, discriminări, oameni fără scrupule care fac abuz cu nesimţire de puterea dată de un catalog şi-un stilou. Persoane care sunt chipurile instruite să facă om din tine, dar care ele însele, cu greu pot fi denumite “oameni”. Puterea de a te ridica şi de a spune Stop, de a te exprima şi de a ataca la rândul tău te poate costa doar media la purtare în cazul fericit al lui Gabi… alteori, mai mult pierzi decât câştigi, pentru că puţini sunt capabili să audă adevărul spus cu voce tare, chiar dacă sunt conştienţi de el. Şi totuşi, când mergi acasă şi pui capul pe pernă, într-adevăr simţi că ai făcut un pas înainte.

Felicitări din nou pentru carte!
Mai multe detalii despre întâmplările relatate nu vă dau, că stric apoi tot farmecul. Dar cu siguranţă, unele vă vor şoca, altele vă vor scoate cel puţin un zâmbet. Recomand cu căldură!

Melodie nouă, a la Lady G. Îmi place, e mai chill faţă de stilul ei de până acum. Excludem feţele ciudate din videoclipul care nu face excepţie de la regulă… adicătelea, nu îl pricep!

L.E.: de ieri în momentul în care am postat-o aici, până astăzi, a mai strâns un număr modest de 2.300.00 de vizualizări, aproximând. Uatdăfac?

Mergând pe principiul standard românesc, am plăcerea deosebită să vă anunţ că s-a stricat PC-ul. Nu ştiu cum a făcut, ce a dres, dar nu mai funcţioneşte nici pe bază de bobârnace cum l-am obişnuit de ceva timp încoace. A început acum două zile să facă mofturi, să îşi dea restart, să îi fugă imaginea… până când nu s-a mai deschis deloc.

Noroc cu al meu prieten din dotare care e şmecher şi ştie meserie… am reuşit să reinstalez windowsul după ce în prealabil l-am scuturat bine de praf pe geam. Am scos piesă cu piesă, am suflat în ele de ne-am înnegrit la faţă din cauza prafului şi a plămânilor fumaţi, şi tot nimic. Vreo 3 windowsuri au dat fail, aşa că m-am întors la Windows XP. Placa video nu vrea de nicio culoare să se instaleze, aşa că acum când dau scroll intru în atmosfera de mare de care mi-e dor: valuri vălurele. E bun şi-aşa, până o să cumpăr altă placă şi mă uşurez de câţiva roni.

E bine că am diacritice, chiar dacă nu văd decât pătrăţele în locul lor. E bine că le vedeţi voi, sper.

Bonus, mi s-a stricat şi lampa, singura sursă de lumină din camera mea de după ce mi-a murit becul. ^__^