Prin postul acesta îmi anunţ retragerea oficiala de la Superblog. Cu părere de rău, dar nu am timp… poate la anul. Articolele în mare parte sunt interesante, subiectele date sunt faine şi îţi pun imaginaţia în mişcare, dar nu am timp să scot potenţialul meu la bătaie. Am scris articolele de până acum în grabă, sunt neşlefuite şi asta se vede şi din punctajele obţinute. Deja am întârzieri de zile întregi la mai bine de 5 articole, ceea ce îmi ia din start câteva zeci de puncte.

Sorry, şi baftă celor care au timpul necesar să continuie. Cel mai bun să câştige. ^__^

Unii aţi spune că lucrează, alţii că se distrează, alţii că mănâncă bine. Asta a fost întrebarea pusă de moderatorul unei emisiuni radio din Franţa, pe postul Europe2. După mai multe încercări, ştiţi care-au fost răspunsurile invitaţilor? “Cerşesc!” Da, asta e imaginea pe care o au occidentalii despre noi. Alte răspunsuri au fost “învaţă să se spele”, “învaţă să scrie”, “învaţă să fure”. În fine, răspunsul corect era “învaţă limba franceză”. Justificarea celor din studio? O învaţă pentru că pot să ceară mai uşor aşa 1-2 euro “pentru copil, că îi e foame”.

Şi se mai întreabă ţiganii de ce nu-s acceptaţi în societate? Se simt marginalizaţi?! Se simt respinşi?! Discriminaţi? Jigniţi că îi numim ŢIGANI şi nu RROMI?! Oricât de nedreaptă şi de generalizatoare e atitudinea francezilor în ceea ce ne priveşte, este total justificată.

Eu, ca româncă, îi înţeleg. Şi asta tocmai pentru că trăiesc în România. Şi pentru că ştiu, că atunci când stau pe o bancă în parc şi vreau două secunde de linişte, e imposibil, da’ imposibil să bag o alună-n gură fără să vină un’ răpănos din ăsta să ceară şi el una, e imposibil să mă chiombesc la soare fără să vină o nespălată cu păru’ împletit să îmi ghicească în palmă sau să îmi vândă icoane luate la Mitropolie cu 5 lei bucata, şi aşa mai departe. Ştiu ce înseamnă, şi sunt şi eu sătulă. Da’ m-am învăţat, că văd asta întâmplându-se pe stradă de când am început să ştiu ce-i cu mine. Da’ ăştia din ţări civilizate n-au habar, şi li se pare scandalos, inacceptabil, şi toate celelalte adjective de genul ăsta. Şi pe bună dreptate.

Chiar zilele trecute îmi cumpăram cafea de la magazin, şi în faţa mea era un franţuz cu nişte chipsuri în mână. A putut omu’ să înghită o firimitură fără să împartă cu puradelu’ care s-a ţinut ca un scai de haina lui să primească şi el o îmbucătură? Nu. Şi tipul i-a dat, omeneşte, câteva chipsuri. După 5 minute ce s-a întâmplat? Au mai venit încă doi să ceară, că se împrăştie repede vorba. Civilizat şi cu bun simţ, tipul le-a dat toată punga. Te-ai gândi că se satură animalele? Nuuuu… “Da’ 1 leu n-aveţi, că mi-e sete”… Şi eram în plină stradă, aproape de Piaţa Unirii.

Aşa că, ne merităm soarta. Că le suflăm în coarne, că încercăm să îi şcolim, că încercăm să îi aducem la şcoală, că le dăm locuri de muncă. Pic de milă n-am pentru ei. E inadmisibil să mergi în Franţa şi să îţi fie ruşine să zici că eşti român. Mai mult decât ruşine, să îţi fie frică. I-aş lăsa pe toţi să moară de foame, că poate le piere chefu’ de înmulţit şi se evaporă.

Trebuia să scăpăm de ei când am avut ocazia. În ’44 trebuiau trimişi la Auschwitz cu mic cu mare… oricum am fost criticaţi şi consideraţi ţară agresoare. Am trimis evrei şi ciorditori, pe ţigani i-am ţinut pe puf. Dacă aveau ăştia coloană vertebrală, scăpam de buruienile astea. Naţie de scursură…Au ajuns să ne conducă.
“Unde-i Hitler când avem nevoie de el?!”

*de la minutul 11:21*
E vorba despre acest Vali care m-a tuns cu ochii închişi, şi nu nu, nu l-am dat în judecată. Este şi dovada că toată treaba asta chiar s-a întâmplat, pentru că mulţi n-au crezut … deci, dovedim din nou că rezultatul a fost frumos.
Eu spun “cu plăcere”. ^__^

Spune-i asta unui bărbat, şi dacă găseşti unul pe toată planeta asta care chiar nu se uită, ai un covrig. E ca şi când ţi-aş zice “nu te gândi la un elefant roz”. Cam aşa stă treaba şi în video-ul ăsta:

Deci don’şoara Nicole Scherzinger(a.k.a. hawt pussycat doll) are un decolteu de unşpe metri. Deci respect. Arată perfect tipa, e dansatoare, cântăreaţă şi ce o mai fi, şi arată asta. Se respectă, se îngrijeşte, e bună… din toate punctele de vedere. Şi ea ştie chestia asta. Lucru dovedit de felul în care se îmbracă. Toate bune şi frumoase, proastă să fii să arăţi aşa şi să te acoperi din cap până-n picioare.

Şi gândindu-mă un pic stau şi mă întreb: dacă vii cu fustă mini, push-up şi decolteu, nu faci asta pentru că vrei să arăţi? Eu cred că ba da. Şi-atunci de ce pisici te enervezi când vezi un bărbat că vorbeşte cu tine şi îi pică nasu’ în sutienul tău?

Noroc că moderatorul emisiunii a fost simpatic şi a tranformat toată scena într-un moment amuzant… Totuşi un pic piperat de replica “tu chiar nu te-ai gândit că am să mă uit acolo?!”. Cred că filmuleţul este tăiat, că tare aş fi fost curioasă de răspunsul madmoazelei care pe la final s-a ruşinat şi s-a acoperit (mai mult simbolic).
Be serious.

Gabriel Iosa mi-a plasat o leapşă drăguţă, dar care în ceea ce mă priveşte va fi sărăcăcioasă în informaţii, că eu nu prea mai stau pe net.

Principiul este următorul: va trebui să dezvăluim pentru fiecare literă din numele nostru, un site pe care îl vizităm frecvent. Eu am să folosesc doar numele mic, ăla de familie e prea lung, şi eu fiind mai anti-socială după cum am mai spus, nu ştiu dacă o să găsesc atâtea linkuri. *blush*

L- libertatea.ro (asta ca să înlocuim televizorul, în speranţa că găsim mai puţine aberaţii în presa online… bine spus, în speranţa că…)

A- axn.ro (când am chef de filme… adică rar)

U- unica.ro

R- rimel.ro

A- answers.com (site util… uneori amuzant)

Fiind condiţionată de litera de început, evident nu bag mâna în foc că am deschis site-urile astea recent, dar sunt primele care mi-au venit în minte. Cele mai vizionate, într-adevăr… ar fi Google-ul când vine vorba de teme, Vplay-ul, Youtube, Twitter, şi evident Dashboard-ul blogului, şi site-urile din blogroll.

Acum, am să pasez leapşa la Iulia,  şi domnişoara C.L.M.. Cine mai doreşte… be my guest! Să-mi lăsaţi un link dacă luaţi leapşa, vă rog frumos. *puppyeyes*

Am evitat să scriu şi eu despre prima zi de şcoală, şi despre cât de trist/deprimant/aiurea/naşpa o fi. Dar acum că deja au trecut două zile nu risc să fiu băgată în aceeaşi oală cu toată lumea care vorbeşte neîncetat despre asta. *hehe*

Eu una sunt destul de bucuroasă că a început. Trec a 12a, care sper să fie mai productivă şi mai interesantă decât anul trecut. Şi cel de dinainte. Şi toţi ceilalţi. Da, mă aşteaptă bacul ceea ce poate să fie un motiv de stres cu siguranţă, dar de-aia vreau să purced la nişte calmante şi lecitină. Sunt destul de optimistă deşi nu m-am hotărât încă care va fi al treilea obiect la alegere.

Mai mult decât bacul, mă preocupă ce fac după, unde merg la facultate, dacă intru la buget, dacă o să fie alegerea bună, dacă o să îmi placă, dacă mă descurc, dacă… dacă dacă!

Cred c-am mai zis că dau la jurnalism, dar nu-s decisă asupra oraşului. Profesorii m-au cam descurajat (unii), că vezi doamne trebuie să merg la o facultate “cu tradiţie”, care să îmi asigure viitor. Mai pe româneşte, să intru şi eu în marea oală plină cu studenţi la medicină, FEAA şi drept.   Thanks but no thanks.

Aşa, ziceam de jurnalism. Aş vrea să dau la Iaşi că cică ar fi mai serioasă treaba decât la Bucureşti, că se fac cursurile pe bune, şi examenele îs tot la fel de pe bune. Dar mulţi profi mi-au spus că şi-aşa în meseria asta se intră greu, oportunităţile sunt rare, iar când sunt, selecţia se face la sânge. Şi rămânând în Iaşi, sunt şanse mici să prind ceva de lucru în domeniu, încă din facultate. Aşa că, ar fi opţiunea de a merge în Bucureşti… acolo sunt mai multe oportunităţi, şanse să practic încă din timpul cursurilor. Vedem ce rezervă viitorul.

So… any ideas? Jurnalism în Bucureşti sau Iaşi?

Aaa, şi baftă învăţăceilor.

Jurnalişti de tot râsul. Şi te mai gândeşti că în CV se laudă cu cel puţin alte două limbi străine vorbite fluent. Gizăs.

Într-un titlu de două rânduri sunt cel puţin două greşeli. Pe lângă virgulele puse după subiect şi înainte de complement, greşeli de-a dreptul grosolane, semantica propoziţiei e avariată grav. A fost violată peste 5 ani de zile? Poate n-ar fi gravă greşeala în limbajul oral, dar să scrii aşa ceva, şi să ai pretenţii de jurnalist e ruşinos tare.

Ruşine!

Înainte de toate, pierdeţi un minut citind asta: V-aţi făcut o idee, din pasajele subliniate, ce fel de copilă e asta. Şi din ce fel de familie se trage… ei se bat ca chiorii, se scuipă şi se înjură între ei, uneori se rad în cap între ei, şi aşa mai departe; nu am nicio îndoială că  aşa cum don’şoara se ia aiurea de lume pe net, ai ei fraţi dau în cap pe stradă. Nu bag rromiiţiganii în aceeaşi oală, nu spun că sunt toţi la fel deşi nu am văzut până acum nici măcar UNUL care să facă excepţie de la regulă, dar deh. Nu vreau să fiu absurdă. În schimb, aici, e clar că nu vorbim despre o excepţie, da? Bine.

Ce e de-a dreptul frapant e afirmaţia întărită cu roşu: “trist ce se întâmplă în ţara asta, nu mai suntem deloc uniţi”… *smiorc*. Poftim?! Păi da, corect. Ăsta e pasul unu. Ştiţi care e pasul doi? La 16 ani îşi ia băgăjelu şi zestrea, eventual şi plodul, se urcă în autocar şi dă fuguţa în Spania, Italia, Franţa, sau oricare altă ţară. Şi se duce în faţă la Louvru să se scuipe cu frati-su şi să se înjure cu ta-su. Pasul trei? Mă duc eu, sau tu, sau oricine altcineva în faţă la Luvru. Şi-mi scapă porumbelul că-s româncă în public. Şi am să fiu eu scuipată şi înjurată de băştinaşi… Şi pe bună dreptate!

Tupeu nesimţit ca la ăştia n-ai să mai vezi. În primul rând, don’şoară, ştiu că sună frumos “sunt de etnie rromă”. Chiar elegant. Nu nu, ţigan se cheamă neamul tău.  Şi faci parte dintr-o minoritate în ţara asta, pe lângă multe altele. Cea mai mare minoritate, ce-i drept, că vă înmulţiţi ca iepurii, dar asta e partea a doua. Taci şi înghite.

Şi mai stai să te gândeşti că există oameni care se chinuie să le ofere condiţii… locuri libere speciale pentru ei în şcoli şi facultăţi, facilităţi de toate felurile, reduceri, invitaţii la teatru şi filarmonică să se cultive băieţii… Pentru ce?!

Am văzut pe Twitter îndemnul lui Kriogen de a-l susţine şi încuraja pe Cristian să participe la Românii au talent. Numele nu îmi spunea nimic, dar i-am văzut blogul şi mi-am adus aminte. L-am văzut la TV. El spune că e iluzionist mental. Genial aş adăuga eu. Citiţi mai multe pe site-ul lui personal.

Cu un search pe Google o să găsiţi şi câteva filmuleţe cu el în acţiune ca să înţelegeţi mai bine despre ce e vorba. E impresionant că nu am văzut la el ca la toţi magicienii de duzină trucuri cu cărţi şi monede pe care le pot învăţa singurică de pe youtube. Este într-adevăr ceva deosebit.

Şi dacă până acum am urmărit Românii au talent, şi am avut preferaţi pe care i-am susţinut şi vroiam să câştige dar totuşi nu am votat, de data asta votez. Şi votez Cristian Gog!

Încep înscrierile la Superblog 2011. Evident că mă bag şi eu cu nasul, că premiile fac cu ochiul, şi dacă e vorba de scris şi debitat aiurea, e loc şi de mine cu siguranţă.  E pentru prima oară când aud de concurs, c-am tras cu ochiul pe Octocat, şi am furat ideea de la Iulia. ^__^

Mai mult decât premiile, mă motivează faptul că urmează să scriu… să public, să promovez subiecte, teme date, şi aşa mai departe. Trebuie să capăt experienţă, ca o jurnalistă bună ce vreau să fiu. *daydream*

Baftă mie, baftă Iuliei şi celorlalţi participanţi, aştept să ne întrecem!